Încă un om de afaceri, REŢINUT în dosarul creditelor neperformante de la BEM
Directorul companiei petroliere "AVG Sistem" este bănuit că în anul 2011 ar fi obţinut ilegal un credit în sumă de 80.000.000 de lei de la BEM.
Dacă va fi găsit vinovat, el riscă amendă de până la 60.000 de lei sau închisoare de până la opt ani.
PUBLIKA.MD aminteşte că, acum câteva zile, alţi doi oameni de afaceri au fost reţinuţi în dosarele ce vizează delapidările de la BEM, Banca Socială şi Unibank. Este vorba despre directorii companiilor Valiexchimp şi Fuel care sunt învinuţi de contractarea unor credite în valoare totală de peste jumătate de miliard de lei (80 de milioane de lei şi 465 de milioane de lei).
Instanţa de judecată a eliberat mandat de arestare pe numele şefului Valiexchimp pe un termen de 30 de zile, iar pe numele celuilalt urmează să se expună la expirarea celor 72 de ore de reţinere.
Ieri, judecătorul de instrucţie al Judecătoriei Buiucani a emis un mandat de arestare şi pe numele omului de afaceri Ivan Tomailî care, de asemenea, este cercetat penal în dosarele fraudelor de la cele trei bănci. În prezent, acesta a fost anunţat în căutare de către organele de drept.
De menţionat că, 18 dosare penale ce vizează obţinerea creditelor neperformante de la BEM, Banca Socială şi Unibank au fost transmise în instanţă, o parte dintre acestea aflându-se deja la etapa finală a proceselor de judecată.