CLUBUL MORŢII din Bucureşti. ISTORIA ÎN CIFRE a TRAGEDIEI în care zeci de tineri au ARS DE VII
Tragedie de proporţii în România. Un incendiu care a izbucnit aseară, 30 octombrie, în clubul Colectiv din sectorul 4 al Bucureștiului s-a soldat cu 27 de morţi şi 146 de răniţi, iar autorităţile susţin că numărul deceselor în acest caz ar putea creşte.
Zece tineri internaţi la Spitalul de Arşi din Capitală în urma incendiului puternic din Club Colectiv, de vineri seară, sunt în stare critică, potrivit medicilor.
NO COMMENT: Distracţia de la Bucureşti care s-a transformat într-un coşmar de neuitat (VIDEO)
În ţara vecină s-au anunţat trei zile de doliu naţional.
Raed Arafat: Dintre cei 27 de morți, 17 sunt neidentificați. Posibil să mai apară decese
Cel mai probabil explozia şi incendiul s-au declanşat în urma a patru focuri de artificii de tort, care au aprins buretele antifonic cu care erau acoperiți pereți și tavanul clubului.
INCENDIU la un club din BUCUREȘTI: Zeci de MORȚI, SUTE DE RĂNIȚI. "E O MARE TRAGEDIE" (LIVE TEXT)
Potrivit celor aflaţi la spectacol, un agent de pază a luat un stingător de incendii, însă nu a apucat să intervină înainte ca focul să ajungă la tavan şi să se extindă cu repeziciune.
TE TREC FIORII! Cum se numește primul single de pe albumul lansat în clubul ars la București
Intrarea a fost liberă şi nu se cunoaşte exact câte persoane erau în interiorul localului. Totuşi, martorii estimează că 500 de persoane ar fi venit să privească show-ul soldat cu morţi.
În momentul când tavanul a luat foc, spectatorii au fost cuprinşi de panică şi s-au îmbulzit spre ieşire, creând o busculadă, deoarece doar una dintre uşile de la intrare s-a deschis de la începutul incendiului.
Ulterior, şi cea de-a doua uşă a fost deschisă, lumea a năvălit afară, dar deja erau pe podea multe persoane care aveau arsuri sau se aflau în stop cardio-respirator.
Potrivit martorilor, incendiul a izbucnit în jurul orelor 22:15 - 22:20, iar primele ambulanţe au sosit după circa un sfert de oră. La faţa locului au venit ulterior zeci de ambulanţe, unii dintre răniţi fiind preluaţi şi duşi la mai multe spitale din Bucureşti.
Efectivele Ministerului Afacerilor Interne şi ale Ministerului Sănătăţii au intervenit în forţă. În această misiune au acţionat peste 500 de forţe - pompieri, jandarmi, poliţişti şi echipaje medicale.
Echipajele de intervenţie au acţionat cu 75 de autospeciale ale ISU Bucureşti – Ilfov, dintre care 11 cu apă și spumă, 3 de descarcerare, 3 pentru transport victime multiple, 2 spitale mobile, 2 autoscări, precum și 57 de autospeciale SMURD și ambulanțe. Acestora li s-au adăugat maşinile poliţiei şi jandarmeriei care au asigurat fluidizarea traficului pentru deplasarea ambulanţelor.
TREI ZILE de DOLIU NAŢIONAL în România pentru victimele incendiului din clubul bucureştean
Oamenii legii din România anunţă că fost începută urmărirea penală pentru ucidere din culpă, iar principala ipoteză de lucru ar fi incendiul, ci nu explozia.
MESAJUL de compasiune transmis de Guvernul de la Chişinău autorităţilor de la București
Presa din România notează că aproape 600 de persoane au venit astăzi să doneze sânge la Centrul de Transfuzie Bucureşti.