Recorduri istorice pentru Facebook! Care sunt rezultatele financiare din acest an ale companiei
Facebook şi-a anuntat rezultatele financiare, iar acţiunile companiei au atins un maxim istoric de 107 dolari, după ce aproape toţi indicatorii au fost peste aşteptările pieţei, scrie Hotnews.
Facebook a afişat o cifră de afaceri record de 4,5 miliarde dolari, iar profitul s-a apropiat de 900 milioane dolari. A crescut extrem de mult popularitatea clipurilor video în reţea, media zilnică fiind de 8 miliarde vizualizări. Facebook şi-a mărit cu 1.000 efectivele, având 12.000 de angajaţi.
Facebook a depăşit un miliard de useri unici/zi, în premieră, creştere de 17% faţă de acum un an. Numărul celor care intră măcar o dată pe lună este de 1,55 miliarde, în timp ce Whatsapp are 900 de milioane de "unici" pe lună, Messenger are 700 de milioane, iar Instagram, 400 de milioane useri.
În septembrie au intrat zilnic pe Facebook de pe mobil 894 milioane de utilizatori, avans de 27% faţă de acum un an. Numărul celor care intră de pe mobil măcar o dată pe lună a ajuns la 1,39 miliarde.
Veniturile au ajuns la 4,5 miliarde dolari în Q3 2015, din care 2,25 miliarde dolari au provenit din SUA şi Canada şi 1,1 miliarde, din Europa. Faţă de trimestrul al treilea din 2014, veniturile au crescut puternic, cu 1,3 miliarde dolari. Profitul net a urcat de la 806 milioane dolari, la 896 milioane.
Creşterea numărului de utilizatori de pe mobil a ajutat mult veniturile companiei. Dacă în Q3 2014 veniturile din publicitatea de pe dispozitivele mobile reprezentau 66% din veniturile totale din publicitate, acum s-a ajuns la 78%.
Facebook s-a arătat foarte multumiţă de creşterea numărului celor care urmăresc clipuri video în reţea. Astfel, dacă în aprilie erau în medie 4 miliarde de vizualizări pe zi, acum clipurile video sunt vizionate de 8 miliarde de ori pe zi, de către 500 de milioane de useri.
Per total, veniturile Facebook au fost de peste 12 miliarde dolari în primele nouă luni (faţă de 8,6 miliarde în perioada similară din 2014), în timp ce profitul net a scăzut cu 106 milioane dolari, spre 2,12 miliarde dolari.