Spiritele se încing înainte de ultima etapă din MotoGP. Apelul lui Valentino Rossi a fost respins
Spiritele se încing înaintea sfârşitului sezonului în Motomondialul de viteză. Apelul lui Valentino Rossi a fost respins de Tribunalul de Arbitraj Sportiv, iar italianul va pleca pe ultima poziţie de pe grila de start la ultimul Mare Premiu care va avea loc în Valencia.
Tribunalul de Arbitraj Sportiv nu a modificat decizia luată în Malaezia de către directorul de cursă, după ce în urma cu două săptămâni, la Sepang, Rossi a fost amendat pentru că în virajul 14 l-a împins pe Marc Marquez mult în afara pistei.Manevra italianului a cauzat căzătura dublului campion mondial din 2013 şi 2014.
După o oră de audieri, neozeelandezul Mike Webb a decis ca pilotul Yamaha Movistar să primească 3 puncte de penalizare pe licenţă. Rossi mai avea unul încasat în ultimele 12 luni, astfel că a ajuns la 4 puncte de penalizare. De aici a rezultat retrogradarea pe ultima poziţie a grilei de start la Valencia.
Diferenţa din clasamentul general între Valentino Rossi şi Jorge Lorenzo este de doar şapte puncte. Ultimul Mare Premiu din acest sezon va avea loc la sfârşitul acestei săptămâni în Valencia.