Artiști români, INTIMIDAȚI la concertul de la Orhei. Reacția acestora
Mai mulţi artişti din ţară şi din străinătate au fost intimidaţi pe reţele de socializare de către simpatizanții Platformei ”Demnitate și Adevăr”, ca să nu participe la concertul de la Orhei.
Aceştia, însă, nu au luat în serios ameninţările.
"Eu nu am băgat în seamă, nu mă interesează. Eu știu că am fost chemată aici și am venit. Nu știu cine sunt, habar nu am, nu mă interesează. Eu sunt o persoană care are toate rețelele de socializare la vedere. Eu nu mă iau după nimeni", a spus interpreta Mirabela Dauer.
"Poate circulă tot felul de bârfe, dar dacă le iei pe toate în seamă asta ce ar mai însemna, că 3 Sud Est n-o să mai cânte în Republica Moldova? Noi suntem artiști și am venit să cântăm pentru public", au declarat membrii 3 Sud Est.
Mii de locuitori ai orașului s-au adunat aseară, pentru a sărbători hramul localităţii sub ritmurile muzicii mai multor interpreţi din ţară şi de peste hotare.
Invitații speciali ai serii au fost Toto Cutugno, trupa 3 Sud Est și formația rusă Banderos.
Seara s-a încheiat cu focuri de artificii.