TREND în creştere: Guvernele sunt tot mai interesate de datele despre clienţii Facebook
Facebook a declarat într-un raport că solicitările din partea guvernelor pentru datele despre utilizatorii săi s-au înteţit în prima jumătate a anului 2015, în conformitate cu tendinţa semnalată încă acum doi ani, când compania a început să facă publice astfel de solicitări.
Accesul guvernelor la datele personale deţinute de companiile de telefonie şi Internet a devenit o chestiune delicată de viaţă privată, mai ales după ce spionul Edward Snowden a dezvăluit existenţa programelor de supraveghere secretă.
Industria tehnologiilor informaţionale reclamă mai multă transparenţă faţă de cererile de date din partea guvernelor, încercând astfel să se debaraseze de suspiciunile că ar coopera cu guvernele prin violarea drepturilor la viaţă privată, relatează Reuters.