Tot mai mulţi străini aleg să viziteze Moldova. Care sunt principalele ţări-furnizoare
Tot mai mulţi străini aleg să viziteze ţara noastră. În perioada ianuarie-septembrie a acestui an, peste două milioane de persoane au vizitat Republica Moldova, cu 23 la sută mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Potrivit datelor statistice, cei mai mulţi vizitatori au fost din România, urmaţi de cei din Ucraina şi Federaţia Rusă. Cei mai puţini străini, care au vizitat ţara noastră, au venit din Germania, Turcia şi Statele Unite ale Americii.
Peste 80 la sută dintre vizitatorii străini au preferat să călătorească cu maşinile, aproximativ 18 la sută au optat pentru transportul aerian, iar peste doi la sută cu cel feroviar.
În acelaşi timp, în primele nouă luni ale anului, numărul de plecări a moldovenilor în străinătate a fost de peste 4,3 milioane, în creştere cu aproape 14 la sută faţă de perioada similară a lui 2014.