Ultimul meci oficial pentru o legendă a fotbalului spaniol. Ce mare campion s-a retras
Raul Gonzalez s-a retras în stil de campion din cariera de fotbalist. Atacantul de 38 de ani a câştigat titlul în liga secundă din Statele Unite ale Americii cu echipa sa New York Cosmos în finala cu Ottawa Fury. Acesta a fost ultimul meci oficial pentru legenda fotbalului spaniol.
Echipa lui Raul Gonzalez nu a avut emoţii în finala ligii secunde din Statele Unite ale Americii. New York Cosmos a deschis scorul după opt minute în partida cu Ottawa Fury, prin Cellerino. În repriza secundă, Ottawa Fury a rămas în inferioritate numerică, după ce Trafford a călcat un adversar şi a primit cartonaşul roşu.
Chiar şi aşa, Ottawa Fury a restabilit egalitatea în minutul 71, însă nu a rezistat până la sfârşitul meciului. Cellerino şi Restrepo au marcat câte o dată, iar New York Cosmos s-a impus cu 3-1 şi a câştigat titlul în liga secundă. Această finală a fost ultimul meci pentru fostul atacant al lui Real Madrid, Raul Gonzalez, la fel şi pentru coechipierul său spaniol, Marcos Senna.
"Pentru mine a fost o plăcere şi o onoare să-mi închei cariera alături de prietenul meu, Marcos Senna. Am jucat împreună timp de aproximativ un an. El trebuia să se retragă încă în luna iunie. Eu l-am convins să mai aibă răbdare încă trei luni. Ştiam că vom reuşi să ne calificăm în finală împreună şi să o câştigăm", a spus Gonzalez.
După ce au primit medaliile de campioni, jucătorii lui New York Cosmos au afişat câte un banner, pe care era desenat turnul Eiffel, în semn de solidaritate cu poporul francez, în urma atentatelor de la Paris.