Aerul este irespirabil la Iași. NIVELUL DE POLUARE ESTE DUBLU față de limita admisă
Nivelul de poluare din Iași este alarmant. Măsurătorile Agenției de Protecție a Mediului Iași arată că nivelul de particule toxice cauzate de trafic, industrie sau încălzirea locuințelor este dublu față de maximul admis. În aceste condiții, riscul pentru populație, de a dezvolta boli respiratorii grave, este major. Practic la măsurătorile care se fac în Podul de Piatră, s-au înregistrat depășiri 32 de zile, în acest an. Încă trei zile cu astfel de valori și Comisia Europeană poate aplica sancțiuni, scrie Digi24.
În laboratorul de la Agenția de Protecție a Mediului Iași se cântăresc dischetele încărcate cu praf care determină nivelul de poluare din oraș. Filtrele sunt ridicate din staţia din Podu de Piatră care măsoară zilnic concentraţia de pulberi.
Până acum s-au înregistrat 32 de depășiri ale valorilor normale de pulberi în suspensie. La pragul de 35 de depășiri într-un an de zile, autoritățile locale sunt obligate să ceară măsuri imediate de protecție a mediului astfel încât să nu se ajungă la sancțiunile comunității europene.
Reprezentanții Agenției de Protecție a Mediului Iași spun că municipalitatea trebuie să caute soluții cât mai rapide pentru redirecționarea mașinilor de mare tonaj din oraș. În caz contrar, Primăria va trebui să plătească cel puțin 30.000 de euro amenzi pentru fiecare zi de depășire a nivelului maxim admis de pulberi.