Oamenii privesc neputincioși. Ce spun gospodării din Căuşeni care riscă să-și piardă casele într-o râpă
Mai multe gospodării din satul Sălcuţa, raionul Căuşeni, riscă să fie înghiţite de o râpă imensă. Aceasta s-a format cu mai mulţi ani în urmă, din cauza alunecărilor de teren, provocate de ploi. Primăria localităţii promite că va găsi o soluţie pentru această problemă.
Mai multe case se află chiar pe marginea râpei și pot să se prăbușească în orice moment. Adâncimea prăpastiei este de aproximativ 15 metri, iar lungimea de un kilometru și jumătate.
Oamenii privesc neputincioşi cum surpătura se apropie ameninţător de locuinţele lor şi se tem că nenorocirea se poate produce în orice moment.
Primăria localităţii a elaborat, în anul 2014, un plan de măsuri pentru a stăvili extinderea râpei.
Deocamdată, nu se ştie când va fi implementat acest proiect, deoarece necesită 25 de milioane de lei, bani pe care autorităţile locale nu-i au.
În zona alunecărilor de teren din satul Sălcuţa se află 20 de case. Două familii au fost nevoite să se mute, din cauza riscului distrugerii caselor.
- Oamenii sunt ÎNSPĂIMÂNTAŢI! Mai multe case de pe o stradă din Chișinău riscă să se prăbuşească (FOTO)
- Furtuna a făcut PRĂPĂD în nordul ţării: Copaci doborâţi, acoperişuri deteriorate şi case fără curent
- Stau cu frica în sân! Mai multe familii riscă să rămână fără case din cauza alunecărilor de teren