Ieftin şi bun. Chinezii de la Xiaomi lansează primul lor telefon cu senzor de amprente (FOTO)
Xiaomi a lansat de curând Redmi Note 3, primul telefon al gigantului din China care include un senzor pentru recunoașterea amprentelor.
În condițiile în care unii spun că ar fi pierdut prima poziția în topul celor mai mari producători de telefoane din China, chinezii de la Xiaomi introduc pe piață un nou telefon din seria Redmi Note, scrie playtech.ro.
Noul model Redmi Note 3 vine la doar trei luni de la lansarea vechiului dispozitiv, fiind primul din gama producătorului chinez care include un senzor pentru recunoașterea amprentelor. Plasat pe spate, sub camera foto, și având o formă rotundă, acesta ne aduce aminte de soluția adoptată de rivalii de la Huawei.
După cum scrie site-ul GSMArena, acesta are un design unibody din metal și o grosime de doar 8,65 milimetri. De asemenea, Xiaomi Redmi Note 3 este cu patru grame mai greu decât predecesorul său.
Din punct de vedere al specificațiilor, avem de-a face cu un ecran cu o diagonală de 5,5 inci. Acesta suportă o rezoluție Full HD și ascunde un procesor Helio X10 de la MediaTek, 2GB RAM și 16GB pentru stocare.
Există, totuși, și o a doua variantă, care include 3GB RAM și 32GB pentru stocarea datelor personale. În ceea ce privește camerele foto, Xiaomi Redmi Note 3 include un senzor de 13 megapixeli pe spate și unul de 5 megapixeli pe față.
Telefonul va fi disponibil, pentru moment, doar în China. Varianta cu 2GB va costa echivalentul a 140 de dolari, în timp ce varianta cu 3GB va costa 172 de dolari.
- Cum a reuşit Xiaomi Mi Note Pro să fie cel mai performant telefon cu Android (FOTO)
- Cel mai puternic smartphone al anului ar putea veni de la Xiaomi
- Xiaomi anunţă cel mai subţire şi performant Smart TV 4K al anului
- Cum scoţi stylusul blocat în Samsung Galaxy Note 5 (VIDEO)
- Lupta pentru supremaţie. Compania care a detronat cel mai mare producător de telefoane, Xiaomi
- Xiaomi lansează o versiune îmbunătăţită a brăţării de fitness Mi Band