Poliţia franceză a făcut peste 1.200 percheziții, soldate cu 165 de arestări și 230 de arme confiscate
Poliția franceză a efectuat 1.233 de percheziții, care au dus la arestarea a 165 de persoane și la confiscarea a 230 de arme, după instaurarea stării de urgență în urma atentatelor de la Paris comise pe 13 noiembrie și soldate cu 130 de morți și peste 350 de răniți, a anunțat marți ministrul de interne francez, Bernard Cazeneuve, potrivit Agerpres.
Aproape jumătate dintre armele recuperate sunt "arme lungi și arme de război", a precizat oficialul în fața deputaților francezi.
El a menționat că după atentate s-a luat decizia arestului la domiciliu în cazul a 266 de persoane, număr dublu decât cel înregistrat în primele opt luni ale anului.
Numai în primele 48 de ore după atentate s-a adoptat măsura arestului la domiciliu împotriva a 104 de "indivizi care fac obiectul unei atenții speciale" din partea serviciilor de informații franceze.
Intrată în vigoare în noaptea de 13 spre 14 noiembrie, starea de urgență din Franța a fost ulterior prelungită până la finalul lunii februarie 2016.
"Măsurile stării de urgență trebuie puse în aplicare cu respectarea strictă a principiilor statului de drept; nu voi accepta nicio abatere de la aceste principii", a subliniat Cazeneuve, în contextul în care presa franceză a evocat în ultimele zile unele derapaje din partea poliției.
- Liderul teroriştilor de la Paris a fost UCIS. Cine era "creierul" atentatelor din Franţa
- Presupusul "creier" al atentatelor de la Paris, UCIS în raidul poliției de miercuri
- REVISTA PRESEI: Atentatele de la Paris continuă să țină capul de afiș al publicațiilor din lume
- Încă un cadavru identificat de poliţia franceză, în urma raziei din suburbia St. Denis
- Poliţia franceză RECTIFICĂ: Femeia care s-ar fi aruncat în aer la Paris NU A FĂCUT ASTA
- ALERTĂ de TERORISM în Belgia. Poliţia caută persoane cu tangenţă la atentatele de la Paris