Gruparea Statul Islamic a revendicat atentatul din Tunisia, soldat cu 13 morţi
Gruparea Statul Islamic (SI) a revendicat miercuri, într-un comunicat difuzat pe site-urile jihadiste, atentatul comis marți la Tunisia contra unui autobuz al Gărzii președintelui tunisian și soldat cu 13 morți, scrie Agerpres.
Autorul atacului este un cetățean tunisian identificat drept Abu Abdallah 'al-Tounissi' (Abu Abdallah 'Tunisianul'). Dotat cu o centură cu explozibil, el a urcat la bordul autovehiculului și s-a aruncat în aer, potrivit comunicatului.
Gruparea SI a publicat și o fotografie a atentatorului sinucigaș, îmbrăcat în alb, cu capul și fața acoperite de o eșarfă și având asupra sa centura cu explozibil.
Statul Islamic a susținut că 20 de persoane au fost ucise în atentat, dar potrivit unui bilanț oficial este vorba de moartea a 12 agenți ai Gărzii prezidențiale tunisiene.
Un al 13-lea cadavru, ce ar putea fi al autorului atacului, a fost găsit la locul incidentului și este în curs de identificare, a indicat Ministerul de Interne tunisian.
În atentat au fost folosite 10 kilograme de explozibil, a adăugat sursa citată, precizând că materialul folosit a fost Semtex, un explozibil cu putere mare de distrugere.
- Un nou atentat revendicat de Statul Islamic: Cel puţin 18 morţi şi 41 de răniţi la Bagdad
- ULTIMA ORĂ! Jihadiştii din Statul Islamic ameninţă Franţa cu noi atentate
- ÎNFIORĂTOR! Statul Islamic a explicat de ce anume Parisul a devenit ținta atacurilor
- Franţa îşi răzbună morţii: Bombardamente masive asupra Statului Islamic în Siria
- Un nou ATAC TERORIST a zguduit lumea! Cel puţin 30 de persoane au murit lângă o piaţă
- Explozie la bordul unui autobuz al Gărzii prezidențiale tunisiene. Peste 11 oameni au murit