Trei milioane de newyorkezi au ieşit în stradă. Cum a fost celebrată Ziua Recunoştinţei
Parada anuală de Ziua Recunoştinţei de la New York a scos peste 3 milioane de americani pe străzile metropolei. În contextul ameninţărilor teroriste, pentru a asigura securitatea, la paradă a fost mobilizat un număr record de forţe de ordine.
În cadrul evenimentului, au defilat 11 fanfare, 2.500 de dansatori şi clovni. Totuşi, vedetele paradei au fost cele 16 baloane imense în forma unor personaje din desene animate.
Parada, ajunsă la editiţia a 86-a, s-a încheiat cu apariţia lui Moş Crăciun şi a soţiei sale, în sania trasă de reni. Astfel, a fost dat start sezonul cadourilor și a pregătirilor pentru sărbătorile de iarnă Crăciun.
Ca sărbătoarea să treacă fără incidente, au fost mobilizaţi 2.500 de poliţişti, mai mulţi decât în anii precedenţi, câini antrenaţi pentru depistarea explozibililor şi 200 de membri ai forţelor speciale. De asemenea, securitatea a fost vegheată şi din aer, cu elicoptere şi camere mobile de supraveghere.