Americanii avertizează despre un posibil atentat terorist! Unde ar putea avea loc
Ambasada SUA în Afganistan se află sub cod de alertă până miercuri, după ce a primit mai multe ameninţări despre "un atac iminent" în Kabul, informează site-ul agenţiei Reuters, citat de Gândul.
Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Elizabeth Trudeau, a precizat că ameninţările nu vizează, în special, ambasada SUA, cetăţenii americani sau orice alte interese legate de SUA în Kabul.
"Ambasada SUA în Kabul a primit informaţii credibile despre un atac iminent în oraşul Kabul, din provincia Kabul, în următoarele 48 de ore", a avertizat, luni, ambasada SUA în Kabul pe site-ul instituţiei.
"În timpul acestei alerte ridicate de ameninţare, ambasada SUA îndeamnă cetăţenii americani să fie extrem de precauţi dacă se deplasează prin oraş. Nu există informaţii suplimentare despre ţintele vizate, momentul atacului sau metoda de executare a atacului plănuit", mai precizează instituţia.