Cum a argumentat Vladimir Voronin organizarea ședinței cu ușile închise la Parlament
Ședința specială a Parlamentului, dedicată audierilor în dosarul fraudelor din sistemul bancar, se desfășoară cu ușile închise. Ideea a fost propusă de către un grup de deputați și susținută de către 52 de legislatori.
Chiar la începutul ședinței, deputații comuniști și liberali au propus ca audierile să nu fie publice.
"Noi propunem să fie ședința închisă pentru că, Codul de procedură Penală nu le permite persoanelor invitate și raportorii să deschidă mai multe paranteze. Noi am făcut și data trecută și nu am înțeles nimic", a declarat președintele PCRM, Vladimir Voronin.
Voronin nu s-a lăsat de glume: "Noi vrem show ori vrem adevăr să aflăm odată şi odată ce se face în ţara asta."
"Eu cred că într-o situaţie de felul acesta raportul e prezentat Parlamentului, nu societăţii. Şi noi am chemat să informeze Parlamentul. Şi eu cred că trebuie să fie şedinţa închisă", a declarat liderul PL, Mihai Ghimpu.
Propunerea deputaților a fost susținută și de procurorul general, care a venit în Parlament cu un raport la acest subiect.
"Evident că, în cadrul ședinței deschise pot fi oferite informațiile cu accesibilitate publică și de aceea informația va fi mai puțin completă decât propriu-zis ce se întâmplă în cadrul anchetei bancare. Noi suntem pregătiți pentru ambele opțiuni, dar sigur că, caracterul închis este preferabil", a menţionat procurorul general, Corneliu Gurin.
De cealaltă parte, socialiștii și liberal-democrații s-au opus acestei idei.
"Noi am inițiat aceste audieri și am inițiat cu două scopuri: să aflăm mai multe detalii despre furtul de miliarde. Și al doilea, evident ca opinia publică să fie informată despre ceea ce se întâmplă", a spus socialistul Igor Dodon.
Înainte de începerea ședinței Parlamentului, socialiștii au protestat în fața Legislativului. Ei au insistat ca ședința specială să se desfășoare cu ușile deschise.
Politică