Demers în plenul Parlamentului. Ministerul Economiei i-a cerut lui Alexandr Gusev să-şi dea demisia
Ministerul Economiei i-a cerut preşedintelui Consilului de Administraţie al Moldovagaz, Alexandr Gusev, să-şi dea demisia. Demersul a fost făcut astăzi în plenul Legislativului de către viceministrul Economiei Valeriu Triboi.
"Noi am cerut demisia domnului Gusev şi cred că în viitorul aproipiat o vom primi", a spus Triboi.
Săptămâna trecută, procurorii au efectuat percheziţii la sediul Moldovagaz şi Chişinău-Gaz, precum şi la domiciiliile directorilor celor două companii.
PERCHEZIŢII la MoldovaGaz şi ChişinăuGaz! Procurorii caută dovezi în cadrul a DOUĂ CAUZE PENALE
Potrivit procurorilor, conducerea companiilor Moldovagaz şi Chişinău-Gaz ar fi creat o schemă frauduloasă, prin care erau spălate milioane de lei, iar pierderile erau suportate de către consumatori.
DESCINDERI la MoldovaGaz! Procurorii anunţă cum plăteau consumatorii casnici gazul livrat unor firme
Deocamdată, nicio persoană nu are statut procesual în aceste dosare.