Soţia lui Johnny Depp riscă 10 ani de închisoare în Australia din cauza celor doi câini ai săi
Actrița americană Amber Heard, soția lui Johnny Depp, își va prezenta cazul în fața tribunalelor australiene după intrarea ilegală în această țară a celor doi câini ai săi care nu aveau avizele necesare, au informat luni mass-media locale citate de EFE, scrie Agerpres.
Autoritățile australiene o acuză pe Heard de încălcarea legilor de carantină prin aducerea ilegală în Australia a celor doi câini ai săi, Boo și Pistol, cu avionul privat al lui Deep, în mai anul acesta, când actorul filma în statul Queensland, din nord-estul țării, viitorul film din seria Pirații din Caraibe.
Heard, care se declară nevinovată, a precizat că până acum nu era necesar să se prezinte în fața tribunalului, în pofida dorinței sale de a o face, relevă ediția australiană a ziarului 'The Guardian'.
"Decizia mea este de a mă apăra de aceste acuzații, cum se va vedea la viitoarea înfățișare a procesului. Sunt nerăbdătoare să mă prezint", a declarat Heard într-un comunicat.
Avocații actriței au cerut ca procesul, care se prevede să dureze cinci zile, să aibă loc la începutul anului viitor.
Dacă va fi găsită vinovată, Heard este pasibilă de 10 ani de închisoare și de o amendă de 73.825 de dolari în Australia, o țară cu reguli foarte stricte privind carantina.