PEDEAPSA CRUNTĂ primită de un militant din opoziţia rusă pentru organizarea manifestaţiilor
Un militant din opoziția rusă a fost condamnat la trei ani de detenție într-un lagăr pentru că a încălcat de mai multe ori reglementările în vigoare pentru organizarea unei manifestații, informează agențiile de presă ruse, scrie Agerpres.
"Tribunalul Basmannîi din Moscova l-a recunoscut pe Ildar Dadin vinovat de încălcarea repetată a reglementărilor de organizare a unei manifestații și l-a condamnat la trei ani de lagăr", a declarat judecătoarea Natalia Doudar.
Aceasta este prima condamnare pentru delictul respectiv, introdus în Codul penal în vara anului 2014 și pasibil de pedepse de la o amendă substanțială până la cinci ani închisoare.
Conform acestei legi, orice persoană care a fost urmărită administrativ în Rusia pentru violarea regulilor de organizare sau de desfășurare a unei manifestații de mai mult de două ori riscă să fie urmărită penal.
Potrivit anchetatorilor, Ildar Dadin a participat la patru manifestații neautorizate între lunile august și decembrie 2014.
Decizia justiției a fost primită în sala de audieri cu strigăte de "Rușine!", în timp ce mai mulți simpatizanți ai lui Dadin s-au așezat pe podea în semn de protest împotriva condamnării sale, mai severă decât cea de doi ani de lagăr, cerută de parchet.
Apărarea lui Ildar Dadin, arestat la domiciliu din februarie, și-a anunțat intenția de a face apel la sentință, calificând-o drept nedreaptă și motivată politic.
La rândul său, ONG Amnesty International a denunțat această "condamnare șocantă" a militantului, calificând-o drept "atac cinic împotriva libertății de exprimare".
"Această decizie a justiției arată că autoritățile ruse utilizează legea asupra adunărilor publice pentru a trimite rapid în închisoare protestatari pașnici", a declarat John Dalhuisen, director al Amnesty International pentru Europa și Asia Centrală.