DE NECREZUT! Cum arată VIAŢA femeii care trăieşte într-un BUNCĂR din al Doilea Război Mondial (FOTO)
Nu există limite când vine vorba despre imaginaţia oamenilor de a găsit soluţii în situaţii care par imposibile, iar casele sunt cel mai bun exemplu al ingeniozităţii oamenilor şi subiectul unor transformări incredibile.
V-aţi gândi că un buncăr din al Doilea Război Mondial ar putea fi o casă modernă?
Buncărul a fost construit în 1942, în Marea Britani, pentru apărarea civililor in timpul războiului. Locul însă s-a degradat în timp, fiind aporape imposibil de restaurat. Asta până când Elizabeth Strutton a făcut minuni şi l-a readus la viaţă, scrie elitereaders.ro.
A durat cinci ani pentru a schimba locul de sub pământ. Deşi pare cam la fel, sistemul de ventilaţie, de apă şi ţevile au fost toate modernizate. Buncărul este luminat natural prin intermediul unor tuburi.
Interiorul nu dezvăluie nicio secundă că acesta ar fi fost un buncăr vreodată. Locuinţa are un living spaţios, bucătărie, trei camere şi două băi.
FOTOREPORT
- Cea mai sexy femeie în viaţă. Cui i-au acordat titlul editorii unei reviste celebre (VIDEO)
- Unde au fost vândute primele autoturisme Volkswagen cu softul care păcăleşte testele de emisii
- Bombă din Al Doilea Război Mondial, găsită la aeroportul din Dusseldorf. Șapte zboruri au fost anulate
- La un banchet, premierul David Cameron a spus cum va învinge Marea Britanie terorismul
- Alertă! Au fost descoperite patru bombe din cel de-Al Doilea Război Mondial
- Situaţie de criză în Marea Britanie după ce ţara a fost lovită de ploi abundente