ANRE ARE CONDUCERE. Curtea Constituţională a abrogat hotărârea Parlamentului (VIDEO)
Curtea Constituţională a declarat neconstituţională hotărârea Parlamentului privind demiterea directorilor Agenţiei Naţionale pentru Reglementări în Energetică (ANRE).
Decizia de astăzi a Înaltei Instanţe este definitivă şi nu poate fi contestată.
Judecătorii şi-au motivat hotărârea prin faptul că actul de desemnare în funcţie a şefilor de la ANRE este consumat şi nu poate fi anulat.
Joia trecută Parlamentul - cu voturile deputaţilor socialişti, comunişti şi liberali - şi-a anulat propria hotărâre prin care au fost desemnaţi directorii ANRE.
Unul dintre autorii sesizării, Sergiu Sîrbu, a menţionat, în pledoaria sa, că există presiuni din partea deputaţilor de a vota acte ilegale, de demitere a mai multor conducători de instituţii.
"Cu siguranţă la următoarele şedinţe ale Parlamentului vom fi puşi într-o situaţie când cineva va încerca să supună votului alte demisii. Solicităm Curţii să dea o apreciere poate nu doar situaţiei concrete în cazul ANRE, dar să dea o apreciere generică în legătură cu posibilitatea unei imixtiuni a Parlamentului sau a altui organ în activitatea instituţiilor independente", a spus Sîrbu.
Şi Ştefan Creangă, un alt autor al sesizării, a menţionat că, prin votul de la începutul lunii, deputaţii şi-au depăşit atribuţiile: "Parlamentul a sfidat norma constituţională, a încălcat angajamentele internaţionale, a decapitat o instituţie regulatorie, independentă total. Motivul politic pentru care s-a încercat adoptatea unei asftfel de hotărâri este unul foarte simplu: a acumula capital politic faţă de alegători."
PUBLIKA.MD precizează că vinerea trecută Curtea Constituţională a stabilit că directorii Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică vor rămâne în funcţii până în data de 8 decembrie. Decizia a fost luată după sesizarea depusă de preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, şi parlamentarii Sergiu Sîrbu şi Ştefan Creangă.
Odată restabilită în funcţie, conducerea ANRE ar putea decide să micşoreze tariful la gaze, după ce Parlamentul a anulat aşa-numita taxă Furdui.
Directorii ANRE au fost numiţi în funcţii printr-o hotărâre a Parlamentului în 2013. Ei au mandat pe o perioadă de şase ani.
- Tariful la gaze, în vizorul ANRE. Agenţia trebuie să ia o decizie
- Scumpire mai mică decât în vară. TARIFUL APROBAT de ANRE pentru gazele naturale
- "Decapitarea" ANRE, contestată la CC. Andrian Candu, nemulţumit de votul din Parlament
- CONSECINŢE: ANRE nu va putea micşora tariful la gaze pentru că Parlamentul i-a demis directorii
- Curtea Constituțională a SUSPENDAT decizia Parlamentului de a demite directorii ANRE
- Andrian Candu: Demiterea conducerii ANRE riscă să provoace haos în domeniul energetic