Golden State Warriors continuă să facă furori în NBA. A învins în duelul cu Indiana Pacers
Golden State Warriors a obţinut a 23-a victorie consecutivă în acest sezon. De această dată, Warriors a învins Indiana Pacers.
Campioana în exerciţiu din NBA, Golden State Warriors, a învins cu scorul de 131-123 şi obţinut a 23-a victorie consecutivă din acest sezon. Jucătorul meciului a fost Klay Thompson care a marcat 39 de puncte pentru "războinici". Stephen Curry a înscris 29 de puncte și a dat 10 pase decisive.
Golden State Warriors este neînvinsă în sezonul 2015-2016 şi a egalat a doua cea mai lungă serie de invincibilitate din istoria NBA. Echipa din California s-a impus în ultimele 27 de meciuri jucate în Liga Nord-Americană de baschet, dacă se iau în considerare ultimele patru victorii de la finele sezonului precedent. Recordul de victorii consecutive în NBA este deţinut de Los Angeles Lakers, care în sezonul 1971-1972 a obţinut 33 de succese la rând.
În alte meciuri, Cleveland Cavaliers a învins Portland Trail Blazers cu 105-100, Brooklyn Nets s-au impus în faţa formaţiei Houston Rockets cu 110-105, iar Memphis Grizzlies a pierdut meciul cu Oklahoma City Thunder cu scorul de 88-125.