Filat deplânge soarta lui Petrenco. Ce spune fostul premier despre liderul mişcării Antifa
Fostul prim-ministru Vlad Filat este solidar cu unul din liderii mişcării ANTIFA, Grigore Petrenco, şi regretă faptul că acesta este în detenţie. Asta reiese dintr-un mesaj adresat presei de către Filat prin intermediul avocatului său, Igor Popa.
"Cu Grigore Petrenco am fost oponenţi politici. Şi suntem, însă ce i se întâmplă este inadmisibil."
Totodată, Vlad Filat se declară nevinovat.
PUBLIKA.MD amintește că, Judecătoria sectorului Râşcani a prelungit ieri cu 90 de zile termenul de arest pentru Grigore Petrenco, Mihail Amerberg şi Pavel Grigorciuc.
Liderii mișcării Antifa sunt cercetaţi penal pentru dezordini în masă şi riscă până la trei ani de puşcărie sau amenzi de până la 20.000 de lei.
Ei au ajuns pe mâna poliției la începutul lunii septembrie, după ce s-au încăierat cu forţele de ordine, în timpul manifestaţiilor din faţa Procuraturii Generale. Anterior, Judecătoria sectorului Râşcani a decis prelungirea cu 30 de zile a mandatului de arestare pe numele altor patru învinuiți în acest dosar.
- Petrenco şi membri Antifa, implicaţi în altercaţii la Procuratura Generală, merg în faţa judecătorilor
- Igor Dodon face dezvăluiri despre implicarea lui Vlad Filat în frauda de la Banca de Economii (VIDEO)
- ANTIFA. Procurorii vor solicita prelungirea mandatului de arest pentru Petrenco, Amerberg şi Grigorciuc