A demarat consolidarea barajului de la lacul Ghidighici. Accesul jurnaliştilor, PROHIBIT
Astăzi au început lucrările de fortificare a barajului de pe lacul de acumulare Ghidighici. Asta după avertizarea Serviciului de Informaţii şi Securitate privind starea deplorabilă în care se află barajul.
SIS precizează că acesta ar putea ceda, sub presiunea apei. Reprezentanţii conducerii Agenţiei "Apele Moldovei" au analizat starea construcţiei, iar accesul presei pe teritoriul barajului a fost interzis.
Pentru reparaţii curente la sistemul de deversare a apei au fost alocate 2,6 milioane de lei din Fondul Ecologic Naţional. Premierul în exerciţiu, Gheorghe Brega, a convocat miercuri o şedinţă, în cadrul căreia a fost examinată starea infrastructurii bazinului de acumulare.
Potrivit premierului, acesta îi va recomanda Consiliului Suprem de Securitate să instituie pază militară la faţa locului, pentru a preveni eventuale situaţii excepţionale.
PUBLIKA.MD precizează că marţi SIS a avertizat Preşedinţia şi Guvernul despre faptul că barajul lacului Ghidighici nu corespunde normelor de securitate, iar mecanismul de reglare a nivelului apei nu funcţionează.
Premierul interimar: Lacul Ghidighici ar putea fi păzit de Armata Naţională (FOTO)