FC Găgăuzia - Sf. Gheorghe, scor 2:1
Meci cu 3 goluri anulate pe acelaşi teren cu gazon sintetic de la Complexul Zimbru, unde Găgăuzia s-a impus cu, 2:1, în faţa echipei Sfântul Gheorghe Suruceni. Conduşi la pauză, comrăţenii au răsturnat scorul prin cele două goluri semnate de Mihai Cojusea, ultimul dintre ele reuşit în penultimul minut de joc.
Spre finalul primei reprize, Sfântul Gheorghe a reuşit să marcheze de trei ori, însă doar o singură dată regulamentar. La primul gol reuşit de Petru Ojog în poarta gazdelor nominale s-a dictat ofsaid. Dumitru Crivoi a mai marcat o dată, însă din nou golul a fost anulat din acelaşi motiv. În minutul 41, Petru Ojog a mai înscris o dată, iar au considerat golul drept regulamentar.
La un sfert de oră după reluare, Cojusea a restabilit egalitatea, iar în penultimul minut de joc a înscris al doilea său gol şi cel al victoriei "lanternei roşii". Echipa-gazdă a avut şi ea un gol anulat, autor Alexandru Gheorghiev, iar motivul a fost acelaşi: poziţia de ofsaid.