Muzeul Naţional de Arte se află de mai bine de 20 de ani într-o stare deplorabilă
Este într-o stare deplorabilă de mai bine de 20 de ani. Pereţii au fisuri cât degetul, sunt subţiaţi de umiditate, iar tavanul poate să cadă în orice moment. Aşa arată de Ziua Internaţională a Muzeelor una dintre cele mai valoroase instituţii culturale din Capitală, Muzeul Naţional de Arte.
Reconstrucţia muzeului de Arte a început încă în 2005, cu toate acestea, lucrările sunt abia la prima etapă şi asta deoarece Ministerul Culturii alocă prea puţini bani. Potrivit directorului instituţiei, lucrările vor putea fi finisate abia în 2030.
Ministerul Culturii a alocat în acest an pentru reparaţia clădirii principale a Muzeului Naţional de Arte 5 milioane de lei din suma necesară de 30 de milioane de lei.
Situaţia este gravă şi la celelalte clădiri ale muzeului. Însă Ministerul Culturii alocă bani doar pentru întreţinerea operelor de artă. Autorităţile recunosc că situaţia de la Muzeul de Arte a scăpat de sub control, dar promit să găsească bani pentru finisarea reparaţiilor.
Menționăm că în Moldova sunt 108 muzee, iar pentru întreţinerea lor, Ministerul Culturii alocă anual aproximativ 20 de milioane de lei. Autorităţile spun că necesarul este de trei ori mai mare.