Va fi votat după ce a spus asta? Schimbarea care îi va afecta pe toţi dacă Trump vine la putere
În contextul în care zilele trecute s-a desfășurat una dintre cele mai importante dezbateri prezidențiale de anul acesta din SUA, Donald Trump a avut din nou ocazia să ne uimească cu viziunea sa absurdă asupra lumii în care trăim. Întrebat cum ar putea preveni într-un mod eficient valurile de terorism care apar în fiecare colț al lumii, candidatul la președenție a afirmat simplu că ar închide Internetul, potrivit playtech.ro.
Ulterior, în cadrul aceluiași eveniment, influențat probabil de consilierii săi, Trump s-a ponderat și a spus că Internetul ar trebui oprit doar în teritorii precum Siria sau Irak pentru a dobândi efectul scontat.
În altă ordine de idei, gândurile extreme ale lui Trump întruchipează doar unul dintre scenariile ciudate ce au fost înaintate în cadrul dezbaterii de zilele trecute. Majoritatea candidaților au încercat să găsească un mod prin care să prevină utilizarea Internetului ca mod de comunicații între teroriști.
Dacă mai era vreun dubiu în legătură cu absurditatea soluției oferite de Donald Trump, Thomas Ristenpart un profesor la știința calculatoarelor de la Cornell Tech a descris foarte bine consecințele unei astfel de măsuri.
"Prevenirea întregii populații de a avea acces la informații de bază, ar reprezenta o catastrofă când vine vorba de încălcarea drepturilor omului, mai ales în zone ale lumii afectate de război", a spus Ristenpart.