Vaccinurile antigripale vor ajunge, în curând, în spitalele din întreaga ţară
Vaccinurile împotriva gripei vor ajunge, în curând, în spitalele din ţara noastră. Conducerea Ministerului Sănătăţii a anunţat că 100.000 de doze, acordate de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii, vor fi transmise astăzi Centrului Naţional de Sănătate Publică.
În următoarele săptămâni, copiii, gravidele, pacienţii cu afecțiuni cronice, personalul medical, asistenții sociali și militarii vor fi vaccinaţi gratuit.
La începutul lunii, Compania Naţională de Asigurări în Medicină a organizat două licitaţii pentru a achiziţiona încă 50.000 de doze de ser antigripal, însă agenţii economici nu au prezentat oferte care să corespundă cerinţelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
Anul trecut, peste 1.500 de oameni s-au îmbolnăvit de gripă sezonieră, iar 15 dintre ei au murit, ca urmare a complicaţiilor provocate de virus.