Rafael Nadal, la înălţime! Tenismanul a câştigat competiția de la Abu Dhabi
Numărul 5 ATP, Rafael Nadal, a făcut spectacol în finala cu Raonic și a ridicat publicul în picioare, reușind mai multe execuții de senzație.
Primul set a fost extrem de disputat și i-a revenit, la tie-break, celui de-al doilea favorit al competiției din Abu Dhabi.
Nadal a continuat să încânte și s-a desprins repede în actul secund. A condus cu 4-1 și nu a mai putut fi oprit de canadian. A fost 7-6 și 6-3 pentru fostul număr 1 mondial, care și-a egalat performanțele din 2010 și 2011.
Jucătorul iberic, care s-a mai impus în 2010 şi 2011 în acest turneu de pregătire în vederea noului sezon, îi succede în palmares britanicului Andy Murray, absent anul acesta de la Abu Dhabi.
În meciul pentru locul 3, spaniolul David Ferrer a dispus cu 6-7 6-4 10-8 de elveţianul Stanislas Wawrinka.
Sezonul 2016 din circuitul profesionist masculin va debuta oficial luni, cu turneele de la Doha, Chennai şi Brisbane.