Proiect ambiţios! Cum ar putea fi salvate animalele pe cale de dispariţie
Universitatea de Bioştiinţă Regenerativă din Georgia, Statele Unite, a conceput o "grădină zoologică îngheţată", un centru de stocare a genelor, prin care oamenii de ştiinţă speră să poată salva animale, precum feline mari, de la dispariţie, scrie descopera.ro.
Proiectul ambiţios aparţine directorului instituţiei, Steven Stice şi a asistentului său, profesorul Franklin West, care au recoltat deja celule din pielea unui animal sedat, procedeu realizat printr-o procedură non-envazivă.
Cercetătorii americani au transformat apoi acele celule în spermatozoizi şi ovule, prin introducerea unor gene modificate, lucru realizat până acum din celule stem de la porci.
Stice şi West sunt de părere că astfel felinele mari, care au fost alese întrucât oamenii de ştiinţă cunosc foarte bine modul lor de reproducere, vor fi salvate de la extincţie.
"Sunt foarte sigur că acest procedeu va funcţiona", a declarat West pentru CNN, lucru confirmat de faptul că cei doi cercetători, în colaborare cu Zoo Atlanta, au reuşit deja extragerea unor celule de la un tigru eutanasiat în 2010 şi de la un leopard ce a murit în 2013.
Puma nordamericană este un alt animal pe care West şi echipa sa speră să îl poată împerechea prin această metodă în viitor. "În fiecare an aceste animale sunt călcate de maşini şi în acest moment există împerecheri între exemplare din aceeaşi familie întrucât fondul genetic s-a micşorat", a continuat să explice West.
Celulele recoltate până acum sunt păstrate în containere cu nitrogen lichid şi aşteaptă să fie reprogramate. "Practic genetica este nemuritoare. Poţi scoate aceste gene de la depozitare peste 20, 30 sau 200 de ani şi să le transformi în celule reproducătoare. În plus, ar fi suficient să avem două containere pentru a depozita celule de la întreaga populaţie", a concluzionat cercetătorul american.