Smoking Stopper este o nouă soluție pentru cei dependenți de fumat (FOTO)
Cu toții știm că fumatul are efecte nocive asupra sănătății, dar mulți dintre noi vor reuși să renunțe doar prin intermediul Smoking-Stopper, un gadget anunțat zilele trecute.
Dacă după câteva zile de știri de la CES 2016 nu v-ați lămurit că evenimentul de anul acesta include lansări de gadgeturi din domenii foarte diverse, Smoking-Stopper s-ar putea să îndeplinească această sarcină, scrie playtech.ro.
Ilustrată în imaginea de mai sus, creația celor de la RegulSmoke este rezultatul unui efort de cercetare și dezvoltare de câțiva ani. Adaptat la standardele secoluluiXXI, acesta își îndeplinește sarcina, conectându-se la smartphone-ul din buzunar și impunându-vă câteva reguli.
Practic, soluția oferită este una medicală, ce ia în calcul un număr semnificativ de parametri comportamentali, de aici și încrederea producătorului că va funcționa în cea mai mare parte a cazurilor în care este folosit.
Smoking-Stopper și aplicația de mobil aferentă au fost dezvoltate de aceeași echipă de ingineri în colaborare cu experți în domeniul tratamentului dependenței de tabac. Ca urmare a acestui parteneriat, gadgetul remediază viciul bazându-se pe caractere fizice ale persoanei, aspecte psihologice și comportamentale, împreună cu trăsături emoționale individuale.
La final, sistemul propus de RegulSmoke poate suna pretențios, dar are mari șanse să funcționeze. Voi nu trebuie decât să puneți un pachet de țigări obișnuit în interiorul pachetului metalic și să-l închideți. Pentru că aparatul este sincronizat la mobil, din momentul în care ați pus țigările în interior, aplicația omonimă vă crează un program personalizat stilului vostru de viață și vă obligă să-l respectați prin prisma faptului că nu vă mai deschide pachetul oricând.
Aplicația identifică un număr de 62 de profile emoționale de fumători și, în funcție de cel potrivit persoanei, definește scopurile menită să micșoreze numărul de țigări fumate. În cadrul tratamentului, cei care vor să renunțe la fumat pot consulta prin apeluri telefonice specialiști pentru a discuta progresul făcut sau dificultatea atingerii scopurilor propuse.
Prețul pentru Smoking-Stopper nu a fost momentan anunțat oficial, dar nu ar trebui să dureze mai mult de câteva luni până va ajunge în magazine.