CARAMBOL pe drumul spre Hânceşti. Cinci automobile au fost implicate într-un accident
Ceaţa şi poleiul i-au pus la grea încercare pe şoferi în această dimineaţă. Cinci automobile au fost implicate într-un accident în lanţ pe traseul Chişinău - Hânceşti, în apropierea localităţii Bardar. Două maşini au derapat şi au ajuns în şanţ. Nimeni nu a avut de suferit, însă vehiculele au fost avariate.
După mai multe tentative eşuate, maşinile au fost scoase din şanţ cu ajutorul unei autospeciale de deszăpezire.
Potrivit şoferilor, ceaţa şi carosabilul umed le-a jucat festa.
Drumarii afirmă însă că au intervenit la timp.
"Azi drumul este super, pur şi simplu s-a întâmplat din neatenţia şoferilor. Să fie un pic mai atenţi la trafic nu să meargă cu muzica tare. Să fie ca Schumacher".
Tot astăzi, un autocar de pe cursa Chișinău - Kiev, cu 65 de pasageri la bord, a derapat de pe carosabil în regiunea Odesa, Ucraina. După intervenţia salvatorilor ucraineni, vehiculul a revenit pe traseu.
Polițiștii le recomandă șoferilor să pornească la drum cu rezervorul plin, iar în portbagaj să aibă material antiderapant, un cablu de tractare şi o lopată.