MERCENARII reținuți pe Aeroportul Chișinău vor sta încă două luni după gratii
Cei doi bărbaţi învinuiţi pentru activitate de mercenar în Donbas, Ucraina, şi reţinuţi acum două luni pe Aeroportul Chişinău, vor rămâne în arest încă pentru 90 de zile.
Decizia a fost luată astăzi de Judecătoria Buiucani a Capitalei, la solicitarea procurorilor.
Bărbaţii sunt sunt învinuiţi şi pentru organizarea dezordinilor în masă şi păstrarea ilegală a muniţiilor.
Inculpaţii au ajuns în vizorul poliţiei după ce au luat parte la acţiunile organizate de grupul Petrenco în faţa Procuraturii Generale, în data de 6 septembrie 2015.
"Sunt înregistrările video, înregistrările fotografice care implică și stabilesc poziționarea lor, a acestor persoane, implicarea la dezordinile în masă", a declarat procurorul Nicu Șendrea.
"Da, într-adevăr ei au fost acolo, undeva într-o parte ca spectatori și atât. Sunt declarative toate argumentarile procurorului. Nu sunt probe", a spus avocatul Ion Popescu.
Bărbaţii reţinuţi neagă implicarea lor în activităţi de mercenar.
Mama unuia dintre ei a confirmat însă că feciorul ei a fost în regiunea de est a Ucrainei.
Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, bărbaţii riscă până la 14 ani de închisoare.