Președintele Germaniei, interesat de unirea României cu Moldova. Despre ce a discutat cu ambasadorul Oleg Serebrian
foto: fumn.eu
Preşedintele Germaniei, Joachim Gauck, s-a interesat de relaţia Republicii Moldova cu România şi de procentul cetăţenilor moldoveni care se pronunţă pentru reunificarea celor două state, salutând faptul că relaţiile dintre Chişinău şi Bucureşti au trecut pe o treaptă pragmatică odată cu alegerea lui Klaus Johannis în fruntea statului român.
Potrivit unui comunicat al Ministerului de Externe de la Chişinău, publicat pe site-ul oficial al instituţiei, preşedintele Joachim Gauck şi-a manifestat acest interes cu ocazia prezentării scrisorilor de acreditare de către noul ambasador al Republicii Moldova la Berlin, Oleg Serebrian.
Cu acelaşi prilej, preşedintele Joachim Gauck şi ambasadorul Oleg Serebrian au avut un schimb de opinii pe dosarul transnistrean. Preşedintele german a sugerat Chişinăului să demonstreze discernământ şi să depăşească criza politică, în ideea de a deveni cât mai atractiv pentru populaţia din stânga Nistrului.

Prezent la discuţii, secretarul de stat Stephan Steinlein, care conduce în cadrul Ministerului german de Externe Departamentul pentru ordinea internaţională, ONU şi controlul înarmărilor, a dat asigurări că odată cu preluarea preşedinţiei OSCE, începând cu 1 ianuarie 2016, Germania va depune eforturi şi va antrena resurse suplimentare la capitolul legat de conflictele îngheţate, scrie stiripesurse.ro.