ALERTĂ în Indonezia: Vulcanul Egon se pregăteşte să erupă
Autoritățile indoneziene au ridicat nivelul de alertă din cauza activării unui vulcan din estul țării și a recomandat evacuarea a sute de locuitori în urma activității vulcanice crescute, a declarat un oficial local, scrie rtv.net.
Muntele Egon din provincia East Nusa Tenggara a emis zgomote marți dimineața, semn că presiunea magmei a crescut, a anunțat Sutopo Nugroho, purtător de cuvânt al Agenției Naționale pentru Managementul Dezastrelor (National Disaster Management Agency).
Aproximativ 600 de locuitori care trăiesc într-un sat de lângă vârful muntelui Egon au fost sfătuiți să părăsească perimetrul, iar zona de excludere a fost extinsă de la 1,5 kilometri la 3 kilometri, a mai precizat sursa citată.
Nivelul de alertă a fost ridicat la stadiul al doilea, rămânând o singură treaptă până la cel mai înalt pericol. Cu o înălțime de 1703 de metri, vulcanul a erupt cel mai recent în anul 2008, forțând evacuarea a peste 10.000 de locuitori.
Indonezia are pe teritoriul său 127 de vulcani activi și este situată în zona Cercului de Foc al Pacificului care concentrează 62% din vulcanii activi de pe Terra și unde se produc anual numeroase erupții vulcanice și cutremure.
- A şasea zi de alertă maximă la Bruxelles: Oraşul, mai pustiu ca niciodată
- Lava erupe spectaculos din Etna. S-a trezit cel mai mare vulcan european (VIDEO)
- SPECTACULOS! Cel mai activ vulcan din Mexic a erupt (VIDEO)
- Tragedie în Indonezia. Un feribot cu 118 persoane la bord s-a scufundat
- Lavă, nor de cenușă și fum. Cel mai activ vulcan din Mexic a erupt din nou (VIDEO)
- Calm la suprafață, dar neliniștit sub pământ. Un vulcan din Indonezia stă să erupă