Afacerea Lego se extinde. Compania de jucării va crea 1.600 de locuri noi de muncă în Ungaria
Producătorul danez de jucării Lego a anunțat vineri că va investi peste 100 de milioane de euro pentru a dubla capacitatea de producție a uzinei sale de la Nyiregyhaza (Ungaria) și a evita situația apărută la sfârșitul anului când nu a putut face față cererii pentru seturile sale, transmite Agerpres.
Anul trecut, Lego a devenit cel mai mare producător mondial de jucării, devansând rivalul american Mattel, producătorul păpușilor Barbie, grație celebrelor sale seturi de construcție, însă înaintea ultimului Crăciun nu a putut să acopere toate comenzile chiar dacă uzinele sale din Danemarca, Cehia, Mexic și Ungaria au lucrat la capacitate maximă.
''Pe măsură ce continuăm să ne extindem afacerile, trebuie să ne asigurăm că suntem în măsură să livrăm seturile Lego cerute de consumatorii din întreaga lume'', a informat compania daneză într-un comunicat.
Lego a precizat că aproximativ 1.600 de noi locuri de muncă ar putea fi create la uzina de la Nyiregyhaza (Ungaria) până în 2020, ceea ce ar duce numărul angajaților de la această uzină la aproape 4.000. Compania daneză a informat că investiția sa se ridică la 100 de milioane de euro în timp ce agenția de presă ungară MTI a anunțat că este vorba de o investiție de 30 de miliarde de forinți (95,3 milioane de dolari), urmând ca guvernul ungar să contribuie și el cu 4,4 miliarde de forinți. Lucrările de construcție la noile facilități ar urma să demareze în lunile următoare, urmând ca producția să demareze în 2018.
De asemenea, Lego construiește în prezent o uzină la Jiaxing (China), aproximativ 100 de kilometri de Shanghai, care ar urma să demareze producția în 2017 și va produce în special seturi Lego pentru piața din Asia.
Firma daneză care a creat renumitul joc de construcție pentru copii a fost antrenată weekend-ul trecut într-o polemică pe rețelele de socializare, după ce artistul disident chinez Ai Weiwei a anunțat că Lego a refuzat să îl aprovizioneze direct, neputând "aproba utilizarea pieselor sale în lucrări cu caracter politic". Însă în urma a succesului apelului său pe rețelele de socializare pentru strângerea pieselor necesare, Ai Weiwei își va putea realiza proiectul artistic din piese Lego
Istoria pieselor Lego este legată de inventatorul său, Ole Kirk Kristiansen, un tâmplar din Billund, din centrul regiunii Jutlandia, care a trecut la lumea jucăriilor inspirat de versiunile în miniatură ale mobilei pe care a început să le creeze la sfârșitul anului 1920 pentru a reduce costurile. Kristiansen a fondat Lego în anul 1932, numele provenind de la îmbinarea primelor două litere din cuvintele daneze 'leg godt' ('joacă bine'), fără să știe că în limba latină 'lego' înseamnă 'eu îmbin'.
Lego Group este prezent în peste 130 de țări.