Ministerul Culturii a premiat zece personalităţi pentru realizări remarcabile în domeniu
În această seară Ministerul Culturii a oferit distincţii pentru merite deosebite în domeniul literaturii, teatrului, coreografiei şi muzicii.
Printre laureaţi se numără şeful Delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău, Pirkka Tapiola şi surorile Osoianu.
Premiul "Constantin Stere" în domeniul literaturii i-a fost oferit scriitoarei Maria Şleahtiţchi, pentru volumul "Romanul generaţiei '80".
Pentru merite deosebite în domeniul artei teatrale, regizoarei Luminiţa Ţîcu i s-a conferit premiul "Valeriu Cupcea".
"Am o bucurie nemărginită în suflet pentru această apreciere. Contează foarte mult să fii apreciat", a spus Luminiţa Ţîcu.
În domeniul muzicii s-a remarcat dirijorul Orchestrei Simfonice a Filarmonicii Naţionale, Mihai Agafiţă, iar surorile Osoianu au fost premiate pentru contribuţia lor în domeniul patrimoniului cultural.
Distincţia în domeniul coreografiei i-a fost decernată conducătorului Ansamblului "Strămoşeasca" din Străşeni, Andrei Baciu. Discipolii săi au încins atmosfera cu câteva hore.
Printre laureaţii galei s-a numărat şi şeful delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău, Pirkka Tapiola. Diplomatul a fost premiat pentru contribuţia sa la restaurarea Cetăţii Soroca şi conacului Manuc Bey.
"Este foarte plăcut pentru noi că autorităţile Republicii Moldova apreciază faptul că noi susţinem istoria şi cultura acestei ţări. Mi se bucură sufletul", a spus ambasadorul.
Laureaţii au primit câte 10.000 de lei din partea Ministerului Culturii.
"Noi putem fi mândri că după Eminescu, cohorta oamenilor de Cultură, a spiritualităţii române a fost atât de mult completată cu oameni ca Maria Bieşu, Mihai Munteanu, Nicolae Botgros, Mihai Grecu", a spus ministrul Culturii în exerciţiu, Monica Babuc.
Atmosfera a fost întreţinută de mai mulţi interpreţi, printre care membrii trupei "Bravissimo".