Misterioasa stea KIC8462852. Ipotezele savanţilor despre fluctuațiile temporare ale luminozității
În urmă cu trei luni a fost publicată informația cu privire la descoperirea unei stele, la distanța de aproximativ 1.500 de ani lumină, aflată deasupra planului Căii Lactee, între constelațiile Cygnus (Lebăda) și Lyra, care prezintă niște fluctuații ciudate în strălucire, fluctuații ce ar fi putut fi provocate de apropierea de un nor de comete sau, ipoteza cea mai curajoasă, de o civilizație extraterestră. Astronomul Bradley Schaefer, de la Universitatea de Stat din Louisiana, a infirmat ipoteza privind norul de comete și a reaprins-o pe cea privind extratereștrii, conform unui material publicat de New Scientist și de Business Insider, scrie Agerpres.
Ipoteza unei civilizații extraterestre a fost lansată de astronomul american Jason Wright, de la Penn State University, și aproape toată comunitatea științifică a fost de acord că șansele ca această ipoteză să fie adevărată sunt extrem de mici.
Steaua KIC8462852 este specială prin modificările radicale de luminozitate care se succed la intervale neregulate, de foarte mult timp. Multe stele înregistrează fluctuații temporare ale luminozității, însă schimbările prin care trece steaua KIC8462852 sunt mult mai pregnante.
Între anii 2009 și 2013, echipele de astronomi care folosesc telescopul Kepler au descoperit că această stea pierdea uneori până la 20% din luminozitate și, mai mult decât atât, aceste modificări nu au o periodicitate constantă. Acest lucru ar putea sugera că un obiect gigantic, de formă neregulată, blochează lumina emisă de această stea din când în când, la intervale aleatoare. Din cauza lipsei unei periodicități, ipoteza că acest obiect ar putea fi o planetă a fost infirmată. Conform astronomilor, acest efect ar putea fi provocat de interpunerea între stea și observator a unui obiect sau unor obiecte care își schimbă forma de-a lungul timpului.
De aici, în afara ipotezei neortodoxe a unei structuri extraterestre, oamenii de știință s-au gândit că mai degrabă ar fi vorba de un roi de comete aflat pe orbita respectivei stele.
"Ideea unei familii de comete a fost adusă în discuție și considerată drept cea mai plauzibilă dintre toate ipotezele. Acum însă dispunem de datele necesare infirmării acestei ipoteze", a declarat Bradley Schaefer pentru New Scientist.
În cadrul studiului său, Schaefer a apelat la arhivele de astronomie ale Universității Harvard și a aflat că această stea este studiată încă din 1890 și nu din 2009 cum s-a crezut inițial. Prin analiza a peste 1.200 de măsurători ale strălucirii acestei stele, realizate între 1890 și 1989, Schaefer a descoperit că aceste fenomene de scădere a luminozității la intervale de timp neregulate durează de peste 100 de ani.
Conform analizei sale, această "strălucire neregulată care continuă de peste 100 de ani ar fi trebuit să fie produsă de existența unui roi de aproximativ 648.000 de comete gigantice (fiecare dintre ele cu diametrul de cel puțin 200 de kilometri), care trece prin dreptul acestei stele de mai bine de un secol, o situație cu totul neplauzibilă".
Reușind să infirme ipoteza privind cometele, Schaefer se îndreaptă indirect spre cea a extratereștrilor care ar construi, de-a lungul ultimului secol, o megastructură artificială gigantică, probabil pentru a exploata direct energia stelei KIC8462852. O astfel de structură ar fi specifică unei civilizații de gradul II pe scara Kardașev.
Conform clasificării civilizațiilor imaginată în 1964 de astrofizicianul rus Nikolai Kardașev, o astfel de megastructură cosmică artificială ar fi caracteristică unei civilizații extraterestre de clasa II, din cele trei clase determinate în funcție de modul de obținere a energiei. Pe scurt, dacă civilizația terestră se află încă în clasa 0, a exploatării combustibililor fosili, o civilizație din clasa I exploatează și controlează potențialul energetic al întregii planete pe care o populează (controlează fenomenele meteorologice, seisme etc), în timp ce o civilizație din clasa II exploatează direct energia stelei pe orbita căreia se află planeta sa, iar o civilizație de gradul III are potențialul de a exploata energia unei întregi galaxii.
"Iregularitatea strălucirii acestei stele este observată de peste un secol, iar pierderile sale de luminozitate pot dura și zile întregi. Această situație este probabil rezultatul unui singur mecanism fizic care trece printr-un fel de schimbare sau modificare. Acest mecanism nu pare a fi rodul întâmplării, ci mai degrabă pare să fie un proces în desfășurare cu efecte continue", a mai susținut Shaefer.
La sfârșitul anului trecut o echipă de astronomi ai organizației SETI (Search for Extraterrestrial Intelligence), coordonată de Doug Vakoch, au îndreptat antenele unor radiotelescoape spre această stea, într-o încercare de a trage cu urechea la eventualele comunicații dintre extratereștri. Deocamdată nu au descoperit niciun semnal care ar putea fi interpretat drept un mesaj extraterestru.