Dumping ucrainean. Ce propune Ministerul Agriculturii pentru a proteja firmele moldoveneşti
Ministerul Agriculturii a stabilit un plan de măsuri care să protejeze piaţa internă de produsele de origine animală importate din Ucraina.
Asta după ce Asociaţiile de producători s-au plâns că importurile masive din ţara vecină îi vor afecta, iar mulţi dintre ai ar putea să-şi închidă afacerile.
Reprezentanţii Ministerului îşi propun să elaboreze un proiect de lege privind etichetarea produselor. Potrivit acestuia, pe ambalaje trebuie să fie obligatoriu informaţii în limba română, iar mărimea caracterelor să fie cu o treime mai mare faţă de cel al altor limbi.
Un alt punct prevede excluderea stickerelor, ceea ce înseamnă că denumirea şi toată informaţia despre conţinutul produsului trebuie să fie tipărită pe ambalajul original. O altă măsură este înăsprirea controalelor la frontieră a produselor ucrainene.
De asemenea, ar urma să fie introdusă şi o taxă de import pentru mărfurile din ţara vecină. De la începutul anului, 35 de companii ucrainene, specializate în fabricarea produselor din carne şi lacate, au primit dreptul de a livra produse în Moldova. Anul trecut, doar trei companii erau autorizate.