Responsabilul de pază al Platformei DA i-a sechestrat şi i-a defectat camera unui operator
Un cameraman al portalului de ştiri Today.md a fost agresat şi deposedat de camera de filmat în timpul protestelor violente de aseară de la Parlament. Nichita Perestoronin a fost atacat de şeful pazei Platformei "Demnitate şi Adevăr", Anatol Macovei. Operatorul a depus o plângere la poliţie pentru tâlhărie.
"Eu am vrut să ma duc de acolo şi m-a tras de mână, mi-a luat camera şi a început să o fărâme. Eu am văzut că a fost Anatol Macovei", a spus jurnalistul.
Editorul general al portalului de ştiri, Mihai Ursu, a declarat pentru Publika TV că redacţia Today.md este profund revoltată de lipsa totală de respect arătată de unii protestatari. Mihai Ursu a calificat incidentul drept o acţiune grosolană şi susţine că Anatol Macovei, care are pregătire militară, ar trebui să fie conştient de consecinţele unor asemenea acţiuni.
PUBLIKA.MD notează că este pentru a doua oară când cameramanul Today.md este agresat de simpatizanţii Platformei "DA".
Şi directorul Centrului pentru Jurnalism Independent, Nadine Gogu, a calificat drept regretabil acest incident şi condamnă atacurile asupra mass-media. Gogu îi îndeamnă pe manifestanţi să fie toleranţi cu jurnaliştii. Şeful pazei Platformei "DA", Anatol Macovei, nu a comentat deocamdată cele întâmplate.