Te-ai săturat că Google Chrome încarcă greu paginile? ANUNŢUL companiei-mamă
În curând, paginile se vor încărca mult mai repede în Google Chrome. Dacă sunteți printre cei mai puțin mulțumiți de viteza cu care Google Chrome încarcă paginile, atunci veți fi fericiți să aflați că gigantul din Mountain View va implementa un nou algoritm de compresia care va accelera acest proces.
După cum scriu cei de la Verge, acesta se numește Brotli și a fost introdus în luna septembrie a anului trecut. Va fi capabil să compreseze datele într-o perioadă mult mai scurtă de cât algoritmul precedent (cu 26% mai scurtă), reprezentând un pas important înainte pentru popularul browser.
Ilya Grigorik, inginer în cadrul Google, a declarat prin intermediul Google Plus că Brotli este aproape de lansare, astfel că utilizatorii de Chrome ar trebui să se aștepte la viteze îmbunătățite în scurt timp. Nici utilizatorii de mobil nu au fost uitați, Brotli ajutându-i pe aceștia să economisească baterie și să consume mai puțin trafic.
Conform unor informații recente, și Firefox va adopta Brotli în perioada următoare. Nu știm, însă, dacă noul algoritm va reduce și cantitatea mare de memorie ocupată de browser, una dintre cele mai cunoscute probleme ale sale. În acest sens, primul lucru pe care ar trebui să-l faceți ar fi să dezactivați pluginurile și extensiile.
- Google Chrome va consuma mai puține resurse grație noului update
- INSTALEAZĂ ACUM extensia ŞTIRILE PUBLIKA.MD şi AFLĂ PRIMUL CELE MAI NOI INFORMAŢII
- Google îşi face planuri să elaboreze propriul smartphone
- Cel mai mare telefon lansat de Google nu mai este comercializat prin intermediul Play Store
- Google vă convinge să nu dezinstalaţi aplicaţia Maps. Revine navigarea offline
- Anunţul de ultimă oră al Google: Vom ELIMINA acest lucru!