Echipa Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei a făcut cunoștință cu noul șef. Cine este acesta
Echipa Ministerului Muncii Protecției sociale și Familiei a făcut cunoștință cu noul conducător. Cea care a preluat conducerea ministerului este Stela Grigoraș, doctor în sociologie.
Prezent la eveniment, premierul Pavel Filip a felicitat echipa ministerială pentru munca şi efortul depus pe parcursul activităţii conducerii anterioare.
"Trebuie să ne apucăm de treabă din mers şi să facem paşi concreţi, astfel ca rezultatele să fie simţite de întreaga societate. Avem nevoie de stabilitate, acesta fiind şi obiectivul de bază al Guvernului pe care îl reprezint, iar abordarea noului Cabinet de miniştri se bazează pe continuarea reformelor în curs", a declarat prim-ministrul Pavel Filip.
La rândul său, ministrul Muncii, Protecției Sociale și Familiei a salutat echipa, declarând că acest domeniu de activitate îi este familial.
"Ceea ce pot aduce nou în această echipă este o altă viziune, venind din sectorul ONG, îmi propun să împărtăşesc expertiza societăţii civile. Sper să reuşim să facilităm o coordonare mai bună dintre minister şi structurile teritoriale, care sunt implementatorii politicilor, prin prisma unei comunicări eficiente şi deschise", a spus Grigoraş.
Fostul ministrul MMPSF, Mircea Buga, a mulțumit echipei și a felicitat noua conducere.
"Garantarea stabilității sociale este un proces de durată, unde se cere participare, conlucrare și comunicare. A răspunde semnalelor din diverse ramuri ale domeniului social înseamnă a implementa politici publice de calitate și a genera soluții corecte", a spus ex-ministrul Mircea Buga.
Stela Grigoraş este doctor în sociologie şi a absolvit Universitatea de Medicină din Chişinău. Din 2012 până în ianuarie 2015 a fost directorul Asociației Obștești "Parteneriate pentru fiecare copil".
- PROFILUL miniştrilor din Guvernul Filip. În listă figurează nume noi
- MOLDOVA ARE GUVERN. Parlamentul a dat vot de încredere Cabinetului de miniştri condus de Pavel Filip
- Cine este Pavel Filip, noul premier al Republicii Moldova
- GUVERNUL Pavel Filip a fost învestit în Parlament (FOTOREPORT)
- Câţi poliţişti şi protestatari au fost răniţi la Parlament. Apelul premierului Pavel Filip