Cea mai mare companie aeriană din lume a anulat SUTE de zboruri
Compania aeriană American Airlines (AA) a anunțat joi anularea a sute de zboruri în Statele Unite, în perspectiva furtunii de zăpadă anunțate pentru vineri și sâmbătă pe coasta de est, informează Agerpres.
Toate zborurile companiei prevăzute pentru vineri la Charlotte (Carolina de Nord) au fost anulate. American Airlines intenționează să reia aceste zboruri sâmbătă.
Toate zborurile AA sunt, de asemenea, anulate sâmbătă în cele două aeroporturi din Washington, în Baltimore și în Philaldephia, a declarat un purtător de cuvânt al companiei aeriene, adăugând că se intenționează reluarea zborurilor duminică.
În aceste trei orașe, zborurile companiei vor fi "reduse" și vineri după-amiaza.
De asemenea, toate zborurile American Eagle (o filială regională a American Airlines, sub care operează alte nouă companii aviatice regionale, n.red.) sunt, de asemenea, anulate sâmbătă în cele trei aeroporturi din New York, și vor fi reluate duminică.
Călătorii ale căror zboruri au fost anulate le pot reprograma gratuit sau cere rambursarea acestora, a indicat compania aeriană.
Meteorologii anticipează căderi puternice de zăpadă, îngheț și vânt puternic vineri și sâmbătă, în special în zona Washington.
Potrivit serviciului meteo național (NWS), ar putea cădea 20-30 de centimetri de zăpadă la New York, între 30 și 45 de centimetri la Philadelphia și 45-60 centimetri în capitala Washington, deja paralizată de miercuri seara, atunci când au căzut 3 centimetri de zăpadă, care s-a transformat în gheață.
- O eroare de funcționare a iPad-ului a ținut la sol zeci de avioane americane
- China, LOVITĂ de un taifun devastator. Peste un milion de oameni au fost evacuaţi
- Grevă de PROPORŢII! Sute de zboruri ale companiei Lufthansa au fost anulate
- Zăpada face ravagii în Turcia. Sute de zboruri au fost anulate
- Zboruri anulate de pe aeroportul Chişinău. Ceaţa îşi face simţite efectele
- Ninsorile puternice au afectat o mare parte a Rusiei. Zeci de zboruri, ANULATE (VIDEO)