ÎNGROZITOR! 12 persoane au fost ucise în timp ce încercau să treacă granița Siriei
Armata iordaniană a anunțat sâmbătă că 12 persoane venind din Siria au fost împușcate de poliția de frontieră pentru că au încercat să treacă granița regatului, scrie AFP, potrivit Agerpres.
Cele 12 persoane au fost ucise în cursul unui schimb de focuri între paza de frontieră și un grup de 36 de persoane venite din Siria, printre care unele înarmate, și care au încercat să treacă granița iordaniană, a informat un oficial din cadrul Comandamentului general al forțelor armate.
Potrivit acestui responsabil, un număr neprecizat de persoane au fost rănite în aceste ciocniri, iar altele au luat-o la fugă și s-au întors pe teritoriul Siriei.
Peste două milioane de pastile de droguri au fost confiscate de poliția de frontieră, potrivit aceleiași surse.
Iordania își exprimă constant temerea că în valul de refugiați se află și jihadiști pentru a-și justifica restricțiile în primirea refugiaților sirieni aflați la granița sa, al căror număr îl estimează la aproape 16.000.
Regatul hașemit autorizează trecerea zilnică a câtorva zeci de sirieni și impune un control de identitate strict.
Potrivit Înaltului Comisariat al ONU pentru refugiați (HCR), Iordania găzduiește în prezent peste 600.000 de sirieni din totalul de patru milioane care au fugit din țara lor din cauza războiului izbucnit în 2011.
Guvernul de la Amman susține, la rândul său, că numărul sirienilor refugiați pe teritoriul său se ridică la 1,4 milioane.