ANI GREI de închisoare pentru doi ucigaşi. I-au tăiat mâna unui bărbat şi au aruncat-o într-un parc
Doi tineri au fost condamnaţi la ani grei de închisoare pentru că în noiembrie 2014 au omorât cu deosebită cruzime paznicul unei şcoli. Unul dintre inculpaţi a fost condamnat la detenţie pe viaţă, iar complicele acestuia la 17 ani de închisoare.
Potrivit informaţiilor, nenorocirea a avut loc pe stadionul unei şcoli din sectorul Râşcani al Capitalei. Paznicul, în vârstă de 59 de ani, s-a apropiat de doi tineri care făceau frigărui în zonă, ulterior consumând împreună băuturi alcoolice.
Ca urmare a unui conflict, inculpaţii au înjunghiat victima de 15 ori. Pentru a-i induce pe oamenii legii în eroare, aceştia i-au tăiat victimei mână şi au aruncat-o în parcul "Valea Morilor".
Inculpaţii, cu vârstele de 20 şi 25 de ani au fost prinşi peste patru zile.
Sentinţa este cu drept de atac.
- Şi-a ucis consăteanul şi a fost condamnat. Motivul de necrezut pentru care a recurs la acest gest
- INTERPOLUL, cu ochiul pe ei! LISTA celor mai căutaţi moldoveni daţi în urmărire internaţională
- Şi-a omorât prietenul cu sânge rece. Inculpatul a fost condamnat la ani grei de puşcărie
- Condamnaţi la închisoare pentru omor intenţionat. DETALII GROAZNICE despre crima comisă de inculpaţi
- Ar putea fi condamnaţi la închisoare. Proiectul de lege iniţiat de Poliţia din Moscova
- Tribunalul București l-a condamnat pe interlopul Vitalie Proca la ANI GREI DE ÎNCHISOARE