Noaptea a nins, ziua ninge iar! Situaţia pe drumurile naţionale şi locale din ţară
Noaptea trecută a nins în toată ţara, iar stratul de zăpadă a ajuns până la 28 centimetri. Sute de autospeciale şi muncitori împrăştie material antiderapant pe drumurile naţionale şi locale ca să evite blocarea acestora.
Noaptea trecută, pe drumurile din Capitală au fost antrenați aproape 500 de muncitori și 40 de autospeciale. Prioritate au avut străzile principale.
Drumarii spun că mai greu le-a fost să deszăpezească porțiunile de drum unde au fost parcate mașini.
Şoferii spun că pe străzile principale din Capitală se circulă fără dificultate.
Şi curţile blocurilor au fost deszăpezite. Unii locatari spun însă că trotuarele sunt lunecoase.
Ca să nu ajungă clienţii service-urilor, unii şoferi au luat unele măsuri de precauţie ca să nu aibă probleme cu maşina.
Pentru a deszăpezi traseele naţionale au fost scoase peste 300 de autospeciale, care au presurat aproape trei tone de material antiderapant.
Reprezentanţii Administraţiei de Stat a drumurilor afirmă că traficul rutier se desfășoară în condiții de iarnă.