Moldova, în topul statelor cu cele mai multe plângeri depuse la CEDO
Moldova continuă să se plaseze în topul statelor cu cele mai multe plângeri depuse la CEDO. Potrivit datelor oficiale, trei din 10.000 de moldoveni au expediat, anul trecut, dosare la Înalta Curte de la Strasbourg.
În 2015, deciziile judecătorilor moldoveni au fost contestate la CEDO în 1.000 de cazuri. Totuşi, numărul cererilor expediate a scăzut cu o sută faţă de anul 2014.
Cel mai des, magistraţii Înaltei Curţi se pronunţă asupra cazurilor privind condiţiile de detenţie în penitenciare, încălcarea proprietăţii private, dar şi investigarea ineficientă a dosarelor la nivel naţional.
De asemenea, Moldova ocupă locul 11 din 47 de state după numărul de cereri nesoluţionate la CEDO.
Ministrul Justiţiei, Vladimir Cebotari, a anunţat, miercuri, că vinovaţii de pierderea proceselor împotriva Moldovei, vor plăti despăgubiri.
Iar în acest sens urmează să fie acţionaţi în judecată 37 de funcţionari, printre care judecători, procurori şi demnitari.