Andrian Candu: Vom propune organizarea unui REFERENDUM pentru alegerea preşedintelui ţării (VIDEO)
Parlamentul este gata să examineze solicitarea protestatarilor privind organizarea unui referendum republican pentru alegerea şefului statului direct de popor. Anunţul a fost făcut astăzi de şeful Legislativului, Andrian Candu.
"Facem oferta de a aproba în Parlament decizia de organizare a referendumului constituțional pentru a alege președintele în mod direct de către cetățeni. Aceasta poate avea loc chiar la primele ședințe plenare din sesiunea ce urmează.", a precizat Candu.
Preşedintele Legislativului s-a referit şi la solicitarea demonstranţilor privind dizolvarea Parlamentului şi organizarea alegerilor anticipate.
"La ora actuală, nu există niciun motiv legal pentru a dizolva Parlamentul. Primul moment în care s-ar putea discuta despre anticipate ar fi martie-aprilie, atunci când și dacă nu se va reuși alegerea președintelui Republicii Moldova", a subliniat Andrian Candu.
Şi experţii constituţionali confirmă acest lucru: "Potrivit Constituţiei, sunt trei prevederi care se referă la dizolvarea Parlamentului. Şi anume imposibilitatea alegerii preşedintelui ţării, formării Guvernului şi blocării activităţii legislativului, timp de trei luni. În prezent, aceste condiţii nu sunt întrunite".
Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, a reiterat că este deschis pentru dialog cu organizatorii manifestaţiilor, dar a precizat că Parlamentul va ţine cont de doleanţele tuturor cetăţenilor.
Amintim că președintele Parlamentului, Andrian Candu, i-a invitat ieri pe cei trei lideri ai protestatarilor pentru a discuta solicitările acestora, precum și eventualele soluții identificate la revendicările înainte. Întrevederea urma să aibă loc azi la ora 9:00, dar niciunul din cei trei politicieni nu s-au prezentat.
- NO COMMENT: Usatîi, Dodon şi Năstase, UNIŢI la proteste (VIDEO)
- Andrian Candu: Anticipatele nu sunt o soluţie pentru Republica Moldova (VIDEO)
- Candu cheamă protestatarii la discuții: Suntem gata să dialogăm ca să vedem care este viziunea lor
- Liderii protestatarilor, aşteptaţi la dialog cu autorităţile. DECLARAŢIILE lui Andrian Candu
- Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu a semnat. Ce se va începe de la 1 februarie
- REACŢIA liderilor protestatarilor după ce speakerul Andrian Candu i-a chemat la dialog