Hollande a grațiat o femeie condamnată la închisoare pentru uciderea soţului abuziv
O sextagenară franceză a fost graţiată de preşedintele Francois Hollande, după ce a executat doar trei din cei zece ani de închisoare la care a fost condamnată pentru uciderea soţului ei, un alcoolic violent care i-a abuzat fizic şi sexual atât pe ea, cât şi pe cei patru copii ai lor, relatează AFP, citat de Adevarul.ro.
Graţierea a fost anunţată printr-un comunicat al cancelariei prezidenţiale, fiind motivată de "o situaţie umană excepţională".
Jacqueline Sauvage, în prezent în vârstă de 68 de ani, a fost condamnată în 2014 la 10 ani de închisoare pentru uciderea soţului ei, Norbert Marot, în 2012.
Cei doi au fost căsătoriţi timp de 47 de ani şi au avut patru copii, însă Sauvage susţine că Marot a abuzat-o fizic şi a violat-o în repetate rânduri sub influenţa alcoolului.
Mai mult, abuzurile fizice şi sexuale ale lui Marot sau extins mai apoi şi asupra celor trei fete şi băiatului lor.
Băiatul cuplului s-a sinucis din această cauză în septembrie 2012, iar ziua următoare, Sauvage l-a împuşcat mortal pe soţul ei cu o puşcă de vânătoare.
Aceasta este doar al doilea caz în care Francois Hollande a făcut uz de dreptul său de a graţia deţinuţi în trei ani preşedinţie, despre care susţine că aparţine "unui concept diferit asupra puterii".
Preşedintele francez s-a aflat sub presiunea opiniei publice pentru a semna graţierea sextagenarei: peste 400.000 de persoane au semnat o petiţie în acest sens.
În prealabil, Hollande a avut o întrevedere vineri şi cu cele trei fiice ale lui Sauvage.
Procesul lui Sauvage din 2014 a fost controversat deoarece femeia a susţinut că a acţionat în autoapărare, aducând în discuţia definiţia termenului.
Legea franceză consideră că acţiunile violente pot fi considerate drept autoapărare doar dacă sunt executate ca reacţie la o ameninţare violenţă directă, dar nu şi ca o reacţie la abuzuri fizice şi sexuale repetate.
ROMÂNIA - UE
- Întâlnirea cu Hollande: Putin INSISTĂ să fie respectate acordurile de la Minsk
- Rusia și Franța își vor coordona atacurile în Siria împotriva grupării Statul Islamic
- François Hollande a vizitat portavionul Charles-de-Gaulle care va ajunge în Golf în câteva zile (VIDEO)
- Un cunoscut actor francez a venit în Moldova să-şi caute originile şi să toarne un documentar (VIDEO)
- Starea de urgenţă din Franţa ar putea fi prelungită până pe 26 ferbruarie
- Hollande: Coaliția internațională va accelera ritmul loviturilor aeriene împotriva organizației Statul Islamic