Obama va face o vizită istorică! Unde va merge în ultimul său an la Casa Albă
Casa Albă a anunțat că Barack Obama va vizita, pentru prima dată de când se află în fruntea SUA, o moschee din Statele Unite, scrie dcnews.ro.
Obama va face vizita istorică pe 3 februarie, la "Societatea Islamică din Baltimore", un centru al cominutății islamice din zonă, care cuprinde biblioteci, locuinețe și școli.
Potrivit unui comunicat de presă, vizita va avea loc pentru "a celebra contribuția pe care musulmanii americani au adus-o în dezvoltarea țării și pentru a reafirma importanța toleranței religioase în SUA".
Vizita lui Barack Obama are loc într-o perioadă în care asocierea dintre islam și terorism este din ce în ce mai des întâlnită.
De remarcat, faptul că Barack Obama face această vizită în ultimul său an la Casa Albă.
Despre președintele american s-a pus că este "musulman, deghizat în creștin" și că apără extremiștii islamiști.
Aproape 29% dintre americani și 45% dintre republicani cred că Barack Obama este musulman.
- "Orice ai nevoie, îți voi da!" Gestul INCREDIBIL făcut de Barack Obama pentru unul dintre colegii lui
- ULTIMUL DISCURS AL LUI OBAMA despre starea naţiunii. Liderul a anunţat un nou proiect pentru ţară
- Donald Trump a criticat aspru ultimul discurs al lui Obama: "Este de-a dreptul plictisitor!"
- Rochia lui Michelle Obama, la fel de populară ca şi discursul despre starea naţiunii al soţului
- Președintele SUA, Barack Obama, a spus ce personaj ar vrea să fie din saga Star Wars
- Scandalul de la Oscar a ajuns în atenția lui Obama! Ce a declarat liderul de la Casa Albă